Adiție os

Uneori pentru realizarea implantului este nevoie de refacerea osului deteriorat. Intervenția se face sub anestezie.

Adiția osoasă este o altă operație care se impune atunci când implantul dentar nu poate fi efectuat direct din cauza deteriorării sistemului osos. Stomatologii de la clinica Andra Smile sunt specializați și în astfel de intervenții.

Practic, operația de adiție de os înseamna adăugarea de os artificial (os mineral de origine bovina Bio Oss) în defectele osoase.  Avem nevoie de adiţie de os atunci când nu există suficient os pentru inserarea de implanturi.

Intervenția chirugicală este una ușor de suportat. Întreaga procedură se efectuează sub anestezie locală, iar postoperator se administrează antiinflamator și/sau antibiotic.

Biomaterialele sunt compatibile din punct de vedere biologic, mecanic şi funcţional cu organismul uman astfel putând realiza regenerarea osoasă şi tisulară a osului resorbit.


Vrei sa afli mai multe despre Adiție os?

Pentru a vă lămuri exact privind procedura adiției de os apelăm încă o dată la întrebările frecvente pe care ni le adresează clienții cabinetului stomatologic din Sectorul 1, lângă stația de metrou Aviatorilor, Andra Smile.

Ce mă așteaptă după operație?

În urma adiției pacientul poate resimți durere,locul intervenției va fi ușor umflat, vânataile apar mai rar.

Când avem nevoie de adiție de os? Care sunt simptomele, manifestări ale dintelui?

Se apelează la adiție osoasă în cazul:

  • pierderii de substanță osoasă;
  • în defecte osoase verticale (în pungi parodontale);
  • în urma rezecțiilor apicale (doar cele care lasă defecte osoase mari);
  • în urma extracțiilor cu pierderi osoase masive;
  • la sinus lifting (la elevarea mucoasei podelei sinusale).

Care sunt beneficiile?

  • osul se reface mai repede și mai ușor,
  • câstigam mai mult suport osos.

Cum se face de fapt aditia de os? 

Etapele sunt următoarele:

  • Se face anestezie.
  • Se desprinde mucoasa gingivală pentru a putea ajunge la rădăcina dintelui; se curăţă rădăcina dintelui infectat.
  • Se corectează diformităţile şi defectele osului alveolar.
  • Se aplică granule de os cu instrumente speciale şi membrană resorbabilă de colagen(daca este nevoie).

Exista riscuri? Sunt și intervenții nereușite în adiția osoasă?

Există riscuri ca la orice altă banală operație. Mai exact, exista riscul ca o parte din os să se resoarbă, important este să avem grijă de locul intervenției de așa natură încât integrarea osului adiționat să fie în cantitate cât mai mare.

Când este nevoie de grefe și ce anume sunt acestea?

În astfel de intervenții se poate apela inclusiv și la grefele osoase umane. Aceste tipuri de adiție osoasă pot fi:

Cele care provin de la acelaşi pacient. Se recoltează de la nivelul mandibulei, calvariei (scalp) sau crestei iliace (şold). Sunt cele mai indicate, datorită gradului mare de integrare în cadrul sistemului osos al pacientului cu risc mai mic de resorbție. Aceste tipuri de grefe osoase sunt mai dureroase pentru pacient, însă în anumite situații unde defectul osos este mare alte variante nu există decât un bloc de os propriu care poate rezolva situația.

Cele care provin de la alt pacient. Osul este prelevat de la un pacient sănătos apoi  tratat prin refrigerare şi demineralizare (liofilizare) şi conservat într-o bancă de ţesut osos. Va fi folosit doar atunci când cineva are nevoie de el.

Aceste tipuri de aditii osoase sunt mai sigure pentru ca au grad mai mic de resorbție și de integrare mult mai mare.

Dupa aplicarea grefelor de os se va aștepta 8 luni și abia apoi se va insera implantul dentar.

Cât costă întreaga manopera pentru o adiție de os?

Costul total include:

  • prețul manoperei  – …. RON
  • prețul flaconului de os  – variază de la 140-300 euro ( in functie de cantitatea flaconului de os si a tipului de os folosit )
  • prețul membranei resorbabile de colagen (dacă este nevoie pentru a dirija vindecarea osoasă) – variază între 200- 300 Euro (în funcție de mărimea ei)

Programare rapidă

Completează formularul și vom răspunde în maxim 24 de ore de la momentul în care ați făcut o solicitare online de programare la cabinetul Andra Smile.