Aparate dentare

Albirea și repararea conturului dinților

prin aplicarea unor fațete dentare, realizate de un stomatolog de la clinica Andra Smile asigură frumusețea și sănătatea aparatului dentar cu care zâmbești și cu care te hrănești.

Estetica dentară nu este un moft mai mare decât, spre exemplu, mersul la coafor sau la frizer pentru a solicita un anumit tip de coafură/frizură. În plus, dacă o chelie este suportabilă, dinții galbeni, cariați sau sparți nu prea sunt.

Albirile dentare sunt intervenţii de estetică dentară ce redau dinţilor o culoare mai deschisă decât culoarea naturală cu câteva tonuri. Ele ţintesc îndeosebi nuanţele extrinseci.

Marginile neregulate, fisurile, tremele, diastemele, lipsa alinierii dinţilor sau modificările de culoare ale dinţilor anteriori pot fi corectate rapid şi fără durere cu ajutorul fațetelor dentare.

Consultație și plan de tratament


Stabilirea aparatului dentar adecvat pacientul presupune o serie de consultații în urma căruia medicul va propune un plan de tratament.

Aparat fix safir


Aceste aparate sunt cele care nu pot fi îndepărtate de pacienți, modelul pe care îl recomandăm este cel din safir.

Aparate mobile


Aparatele dentare mobile sunt dispozitive care pot fi îndepărtate de către pacient și sunt recomandate îndeosebi copiilor.

Contenții


Se aseamănă cu o banală sârmuliţă ce se lipeşte în spatele dinţilor şi se foloseste ca să menţină corecţiile obţinute cu ajutorul aparatelor dentare.

Programeaza o consultatie chiar acum!

Obtii profesionalism si calitate doar din partea echipei de la Andra Smile, care e mereu la dispozitia ta. Solicita online o programare la cabinet, iar noi raspundem in MAXIM 24 DE ORE.

Echipa noastra

Mereu mi-a plăcut că la Andra Smile m-am dus ca la niște prieteni care doreau doar să-mi ofere cele mai bune sfaturi și soluții. Mi-a mai plăcut că mi se explica avantajele și dezavantajele fiecărui tratament.

Mihai Grecu
pacient ianuarie-aprilie.



Am rămas impresionat când am văzut că medicii de la Andra Smile se consultă înainte să propună un tratament. Doctorii au de fapt meeting-uri săptămânale în care discută planurile de tratament.

Mihai Grecu
pacient ianuarie-aprilie.

Atmosfera este plăcută la cabinetul stomatologic Andra Smile, iar tânăra echipa este prietenoasă. Doctorii sunt amabili și răspund la orice întrebare în legătură cu îngrijirea diniților

Pompilian Oana
pacient